Biscuiti Jaffa

Share on FacebookPin on PinterestShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn



Cine nu cunoaște biscuiti Jaffa din magazine? Dar mai ales cine nu ii adora? Eu da si de aceea i-am pregatit in casa, sunt foarte usor de facut si absolut deliciosi.

Sunt atat de pufosi incat e imposibil sa te saturi de ei. Sunt potriviti pentru sarbatori si nu numai 🙂

Ingrediente:

Biscuit:
2 oua
4 linguri zahar
60 g faina
Esenta vanilie
Jeleu:
200 g fructe
200 ml apa
200 g zahar
20 g gelatina
Glazura:
150 g ciocolata cu lapte/neagra
30 g unt
2 linguri lapte
20 bucati

Mod de preparare:
Biscuit:

Albusurile se separa de galbenusuri; albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare, apoi se adauga treptat zaharul si se mixeaza pana avem o spuma densa si lucioasa. Se adauga esenta si galbenusurile si se omogenizeaza.
Se cerne faina si se amesteca cu o lingura de lemn, prin rasturnare pentru a nu se  lasa spuma. Aluatul obtinut se pune intr-un pos si se spriteaza cerculete de marimi egale in tava tapetata cu hartie (lasand spatiu intre ele)
Daca aveti tava de mini cupcakes se pune o jumatate de lingurita in fiecare forma, unsa cu putin ulei.
Se coc 8-10 minute la temperatura ridicata (aveti grija, fiti cu ochii pe cuptor caci se rumenesc foarte repede).
Se scot pe un platou si se lasa sa se raceasca.
Jeleu:
Gelatina se pune intr-o ceasca impreuna cu putin apa rece (cat sa acopere gelatina) si se lasa sa se hidrateaze 10 minute.
Fructele de padure/ caisele se spala bine si se fierb in apa cu zahar pana se inmoaie si se leaga siropul. Se pun intr-o strecuratoare si se paseaza pentru a elimina semintele.
Gelatina se dizolva la bain-marie sau la microunde, cateva secunde(nu trebuie sa fiarba). Gelatina dizolvata se pune peste sirpul de fructe si se amesteca bine.
O tava(18×18)  se tapeteaza cu hartie alimentara si se toarna jeleul. Se lasa la frigider peste noapte sau cateva ore.  Jeleul se rastoarna pe un platou cu hartie alimentara si se decupeaza cerculete mai mici decat biscuitii. Pe fiecare biscuit se aseaza cate un cerculet de jeleu.
Glazura:
Ciocolata rupta bucati se pune la bain-marie cu untul si laptele si se topeste. Se lasa sa se racoreasca( pentru a nu se topi jeleul).
Biscuitii cu jeleu se aseaza pe un grata de bucatarie( care a fost asezat pe o tava/farfurie) si se toarna glazura usoar racita peste fiecare biscuit.
Se lasa sa se intareasca putin, apoi se aseaza pe un platou si se dau la rece pana se intareste bine glazura.

You may also like

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *