Pappardelle cu sos ragu

Share on FacebookPin on PinterestShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

paste cu sos ragu

       Cele mai bune paste sunt cele facute in casa, cred ca stiti asta, iar daca nu ati incercat niciodata, e timpul sa o faceti.
Nu zic ca cele din comert nu sunt bune, chiar le folosesc de cele mai multe ori, dar clar nu exista termen de comparatie. Este destul de greu sa le faci acasa, mai ales daca nu ai in dotare o masina pentru paste, dar cu rabdare ( si doua brate puternice) o sa reusiti.
    De mult am in plan un sos ragu si iata ca a venit momentul sa il incerc. Este un sos care se fierbe timp indelungat, la foc mic. Faptul ca este fiert atat de mult, la temperatura mica, il face atat de bun si de aromat.
Eu am ales sa il fac cu o carne de porc, dar am in plan sa il fac si cu pui.
 
    Nu cred ca mai este nevoie sa va spun ca au iesit niste paste delicioase, care merita efortul.
Ingrediente paste cu sos ragu:
12 portii
Sos ragu:
500 g carne tocata de porc
2 linguri ulei
2 cepe
1 morcov
1 ardei rosu
1 radacina telina(mica)
3 felii sunculita/bacon
2 catei usturoi
1 ceasca vin rosu
800 g bulion/passata
600 ml apa
sare, piper
oregano
patrunjel verde
Pappardelle de casa:
6 portii
3 oua mari
300 g faina
1 lingurita sare
 
Mod de preparare paste cu sos ragu:
Sos ragu:
Ceapa si usturoiul se taie marunt, ardeiul, telina si morcovul cubulete.
Intr-o cratita se pun cele doua linguri de ulei si sunculita taiata cubulete; in momentul in care se rumeneste sunculita, se adauga ceapa si usturoiul si se calesc 1 minut, apoi se adauga restul legumelor. Se calesc 5 minute la foc mic, se adauga carnea tocata si se caleste in continuare.
Cand se evapora lichidul lasat de carne si incepe sa se rumeneasca, punem vinul, lasam sa se evapore taria, punem bulionul, apa si condimentele.
Fierbem la foc mic intre 2-2.5 ore, amestecand din cand in cand. Daca scade prea mult sosul mai adaugati apa fierbinte.
Consistenta sosului o alegeti voi, in functie de cum va plac pastele.
Cantitatea de sos ajunge pentru 12 portii. Eu am folosit jumatate din cantitate, cealalta jumatate am pus-o la congelator.
paste cu sos ragu
 Pappardelle de casa:
Pe masa de lucru punem faina si in mijloc facem o adancitura in care punem ouale batute cu sare.
 Incepem sa aducem faina de pe margini, amestecand incontinuu cu furculita, apoi framantam cu mainile aluatul pana devine elastic (eu l-am framantat aproximativ 20 de minute).
Invelim bila de aluat intr-o folie alimentara si il lasam sa se odihneasca 30 de minute, apoi il impartim in doua.
Presaram faina pe masa de lucru si intindem foaia pentru paste cat mai subtire cu putinta, de cativa mm, apoi o infainam bine, o taiem in dreptunghiuri cu lungimea de aproximativ 20 cm, le suprapunem si rulam, apoi taiem fasii cu latimea de 2 cm.
 La fel procedam si cu cealalta foaie. Aranjam pastele in cuiburi si le lasam pe o tava sa se usuce.
Punem pe foc o oala cu 2 litri de apa si 1 lingurita cu sare, iar in momentl in care incepe sa clocoteasca punem pastele. Le fierbem aproximativ 12 minute (incercati daca sunt fierte), le punem intr-o sita sa se scurga excesul de lichid, apoi se amestecam cu jumatate din cantitatea de sos.
paste cu sos ragu

 

Pofta buna!

Salvează

You may also like

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *