Rulada cu crema de cocos si gem de visine


Imi plac ruladele in orice combinatie, cu ciocolata sau vanilie, cu fructe sau frisca 🙂

  De data asta am avut o jumatate de borcan cu gem de visine si un borcanel cu nuca de cocos, asa ca am incropit rapid rulada asta delicioasa.

     Ruladele se fac relativ usor si nu este nevoie de foarte multe ingrediente, dar pot pune probleme incepatorilor.
        Trebuie putin exercitiu pana reusiti sa obtineti o rulada perfecta, sa nu se rupa blatul, dar si daca se intampla asta, cine se supara?!

       Combinatia este dementiala, eu am gustat-o abia astazi si mi-a placut foarte mult 🙂


Weekend placut!

Ingrediente:
Blat:
4 oua
4 linguri zahar
2 linguri ulei
2 linguri lapte
2 linguri nuca de cocos
90 g faina
5 g praf de copt
esenta de vanilie
Crema:
2 galbenusuri
5 linguri zahar
350 ml lapte
2 linguri amidon
10 g gelatina
esenta de vanilie
2 linguri nuca de cocos
150 ml frisca lichida
+
150 g gem de visine/zmeura
frisca batuta
nuca de cocos 
Mod de preparare:
Blat:
Ouale se mixeaza cu zaharul pana se
topeste, apoi se adauga laptele si uleiul si se omogenizeaza. Faina se
amesteca cu  praful de copt si nca de cocos si se incorporeaza in amestecul lichid.
Tava mare a aragazului se tapeteaza cu
hartie de copt si se toarna compozitia. Se introduce in cuptorul
preincalzit pentru 12-15 minute.

 Un prosop de bucatarie se umezeste si
se “lipeste” o hartie de copt. Cand rulada
este coapta se rastoarna peste hartia de copt si se ruleaza cu grija;
se lasa sa se raceasca.

Crema:
Laptele se pune intr-o cratita si se incalzeste. Galbenusurile se mixeaza cu
zaharul pana ce acesta se dizolva si ouale devin cremoase, apoi se
adauga amidonul si se omogenizeaza.Laptele incalzit se toarna, in fir
subtire, peste crema de oua si se amesteca bine.
 Compozitia obtinuta se
pune din nou in cratita si se se pune pe flacara mica; se amesteca
incontinuu cu un tel pana se ingroase ca o budinca, apoi se opreste
focul si se adauga vanilia si nuca de cocos. Se lasa sa se raceasca.
 
Gelatina
se pune in 3 linguri de apa rece si se lasa sa se hidrateze, apoi se
dizolva la microunde sau pe bain marie, apoi se amesteca in crema.

 Frisca batuta se incorporeaza cu o spatula in crema de cocos racita. Se lasa la frigider pana se intareste putin.

Pese blat se intinde gemul de visine/zmeura, apoi crema si se ruleaza cat mai strans. Se lasa la frigider cel putin o ora, apoi se decoreaza cu frisca si nuca de cocos.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.